Comunitatea SuperBlog s-a reunit anul acesta la Cap Aurora, in Hotel OPAL
La finalul celei de-a 24-a editii a competitiei SuperBlog, comunitatea s-a reunit in week-end-ul 10-12 iunie a.c., la Hotel Opal din Cap Aurora. Participantii (bloggeri, sponsori, parteneri) au aplaudat finalistii si castigatorii si s-au (re)descoperit si in mediul offline, nu doar din cuvintele asternute pe bloguri. Dupa 15 probe cu cerinte dificile, termene limita stricte si un carusel de emotii la fiecare nota, au venit emotiile Galei – prilej de bucurie, socializare si noi prietenii. Castigatoarea trofeului Spring SuperBlog 2022 este Oana Lambrache, dupa trei participari.
Mobilizati de sloganul “Restarteaza creativitatea!”, 60 de bloggeri din toata tara si din diaspora s-au inscris in competitie, dintre care 55 au participat la cel putin o proba, iar 23 au dat curs tuturor celor 15 probe de blogging propuse de sponsorii competitiei, pe teme inspirate de domeniul de activitate. In perioada 1 martie – 15 aprilie 2022, s-au inregistrat 506 articole, pe subiecte precum imbracaminte si accesorii fashion, cosmetice, articole de igiena feminina, termometre, alimente fara gluten, pana la credite, aplicatii de business, meditatii online, biblioteca de audiobooks si ebooks, materiale de constructii, mobilier si produse pentru casa si gradina, piscine sau oferte hoteliere.
La fiecare proba, bloggerii si-au demonstrat atat potentialul creativ, cat si aptitudinile artistice (foto-video) sau abilitatile SEO la cerinte tehnice, respectand termene stricte. Apoi, juriile au evaluat si departajat articolele pentru a desemna castigatorii premiilor alocate. La probele la care aleg sa participe, superbloggerii pot castiga premii in bani, produse, vouchere sau servicii, iar la finalul competitiei se acorda premii cash primilor zece clasati in clasamentul general, precum si premii-surpriza celor care au bifat toate provocarile. In editia aceasta, s-au acordat circa 150 de premii (in bani si in produse sau servicii), in valoare totala de peste 30.000 de lei.
Competitia – cu reputatia unui maraton dificil, care creeaza dependenta – le-a oferit concurentilor adrenalina din belsug, oportunitatea de a invata din fiecare provocare (si mai ales din cele care ii determina sa iasa din zona de confort), de a primi feedback, de a se face cunoscuti si a castiga noi cititori, de a crea parteneriate si a se pregati pentru viitoare colaborari.
Tot in primavara 2022 s-au lansat si Webinariile SuperBlog – in care concurentii si partenerii ofera voluntar celorlalti membri ai comunitatii din cunostintele si experienta lor si fiecare poate fi, pe rand, mentor sau cursant pe temele care il pasioneaza. Astfel, invata impreuna despre tehnici de scriere creativa, content marketing, SEO, plug-in-uri, diverse programe si aplicatii de editare foto-video, web design si aspecte tehnice legate de blogging.
Pe podiumul competitiei se claseaza Ramona Badea, pe locul al treilea cu blogul ramonaspune.wordpress.com, Ana Maria Haller pe locul secund, cu blogurile ladyinblack.ro si respectiv dusacucartea.ro, iar Oana Lambrache, autoarea blogului oanalambrache.ro, a castigat trofeul Spring SuperBlog 2022 si premiul cash de 1500 lei, alaturi de alte recompense oferite de sponsorii competitiei. Clasamentul final si alte informatii sunt disponibile pe site-ul www.super-blog.eu.
“Am decis sa particip la SuperBlog in 2021, pentru ca imi doream sa aflu daca ceea ce scriu are valoare, daca scriu bine. Imi doream un feedback din care sa pot invata. Si asta am primit participand la SuperBlog. In primavara lui 2021 am participat pentru prima data si m-am clasat pe locul al 15-lea, apoi in toamna pe locul al 4-lea, la un pas de podium. Obiectivul meu a fost mereu de a urca un loc in clasament, de a invata lucruri noi, de a descoperi povesti si oameni. De data aceasta, Spring SuperBlog 2022 mi-a adus primul loc si ma simt de parca m-am intors la scoala si voi primi diploma si coronita la final de an! Chiar simt ca SuperBlog este precum o scoala care te invata sa scrii mai bine, mai organizat, mai frumos si unde iti gasesti prieteni si colegi printre bloggeri talentati!”, a declarat castigatoarea Oana Lambrache.
Lansat in 2008, SuperBlog este cel mai longeviv proiect dedicat bloggerilor din Romania si are scopul de a sustine si premia creativitatea in blogosfera si, totodata, de a crea oportunitati de colaborare intre mediul de afaceri si creatorii de continut. De-a lungul celor 14 ani, competitia a atras circa 3100 de participanti, s-au scris peste 41.000 de articole scrise in peste 500 de probe, sustinute de peste 150 de sponsori, si s-au acordat mii de premii substantiale, in bani, produse si servicii.
Astfel, concurentii isi testeaza si perfectioneaza abilitatile de comunicatori online, isi antreneaza creativitatea si disciplina, pregatindu-se astfel pentru viitoarele colaborari, iar brandurile se promoveaza intr-un context inedit, descopera noi influenceri si potentiali colaboratori, sustin dezvoltarea si profesionalizarea blogosferei.
Editia Spring SuperBlog 2022 a fost sustinuta de companiile Allurene, Biano, Centrul Educational Unirea, Claret Credit, DoctorBusiness.ro, Elcora Piscine, Farmec, Femi.Eko, Geratherm, Hotel Opal, Next Step Investments prin brandul Orgran, SECOND-HAND.ro, SpringFarma, Vindem-Ieftin.ro, VOXA.
“De ce Gala SuperBlog la OPAL? Pentru ca blogging-ul este o cale de comunicare personala cu potentialii clienti, pe diferite zone de interese. Si noi, la OPAL, stim asta. Bineinteles ca acest trend vine si cu o mare responsabilitate, de aceea incurajam eforturile organizatorilor in directia recunoasterii si promovarii profesionalismului in blogging.Noi, echipa OPAL, in calitate de gazde, facem ceea ce trebuie sa facem ca profesionisti in industria ospitalitatii: muncim pentru a putea obtine cele mai bune rezultate in afacere, pentru ca asta inseamna achitarea creditelor, angajarea a peste 100 de oameni pe care ii pregatim si ii invatam sa “prinda microbul hotelariei”, plata taxelor si, poate si mai important, investim. Investitiile desfasurate si in perioada de extrasezon 2021-2022 au fost majore, ca si in ceilalti ani: renovarea completa a Restaurantului “OPAL”, cu o capacitate de peste 450 locuri, la un nivel de 4****, modernizarea receptiei si a spatiilor publice, investitii in centrale termice, dar si in spatiile de birouri dedicate personalului. Ne dorim un sezon bun, pentru a putea continua Programul de Investitii cu refacerea fatadei hotelului, apoi dezvoltarea unei zone de piscine si agrement. In beneficiul clientilor nostri si al destinatiei turistice. Keep you tuned!” – Anca Nedea, general manager Hotel Opal
“Farmec sustine continutul de calitate. De aceea, alege an de an sa se implice in competitia SuperBlog, premiind cele mai bune si inspirate texte. Ne bucuram ca si la aceasta editie au participat atat de multi bloggeri, care ne-au lasat povesti fascinante, cultivate din generatie in generatie. Ii felicitam pe toti participantii, dar si pe organizatori, pentru toate eforturile de a tine aceasta industrie unita.” – Liliana Popa, PR Manager Farmec
“Multumim pentru inca o editie si o Gala de exceptie marca SuperBlog! Am participat cu drag si in acest an pentru ca ne bucura sa facem parte din aceasta comunitate de oameni faini, creativi si plini de entuziasm, care au devenit vestitorii nostri, iar pentru asta nu putem decat sa ii sustinem si sa ii provocam cu probe din ce in ce mai interesante in continuare. Felicitam castigatorii si organizatorii, asteptam cu emotii si urmatoarea editie!” – Cosmin Raileanu, CEO & Founder Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro
“O adevarata placere sa descoperim atat de multi creatori de continut talentati, care ne-au pus in valoare atat de creativ produsele! Le multumim frumos si felicitam din inima castigatorii! Ne-am facut noi BFFs pe care abia asteptam sa ii revedem in editia urmatoare. Pe ei si pe altii noi, bineinteles!” – Gina Bordas, CEO Allurene
“Ne bucuram de fiecare data cand citim povestile superbloggerilor si vreau sa va multumesc pentru ca, in aceste timpuri grele, ati gasit timp si inspiratie pentru provocarea noastra. SpringFarma a devenit mai bun si datorita voua, celor care iubiti si folositi produsele pe care noi le oferim pe site. Va dorim o vara plina de frumoase realizari si sa ne revedem cu bine!” – Ioana Liviana Badea, Brand Manager Spring, Farmacia La Pret Mic
“Noi incercam sa aducem marea in casa fiecaruia intr-un mod cat mai placut. Multumim tuturor bloggerilor. Desi proba noastra a fost mai dificila, avand caracteristici tehnice, ati reusit sa le expuneti pe intelesul tuturor. A fost foarte dificil sa facem departajarea, au fost articole foarte bune. Va multumesc pentru implicare si astept sa ne vedem si la urmatoarele editii!” – Razvan Pavel, SEO consultant & Online Marketer ElcoraPiscine.ro
Parteneri media: Catchy, Chic-Elite, Cinemap, Comunicatedepresa.ro, Comunicatedepresa.net, Connect, Fashion8, H2RO – Genuine Communication Agency, IXPR, Loopaa, MTH Digital, Powwow, PRwave, Sag Media Communications, Social Media In Culise, TVR2, Voiqu.com, Zile si Nopti.
Bloguri partenere: blogulcumancare.ro, calatoriaperfecta.ro, casuta-anastasiilor.com, catalinapopa.com, cristinalincu.ro, danielbotea.ro, dealedianei.ro, extravita.ro, galagieincap.com, inimadincuvinte.com, manuelcheta.podbean.com, monasimon.ro, nimicurifantezii.blogspot.com, opisicaneagra.ro, presainblugi.com, storyspelling.ro, tssecrets.com.
Organizator: SwissPlan.biz
Despre SuperBlog
Lansata in 2008, SuperBlog este cea mai longeviva si antrenanta competitie din blogosfera romaneasca. Proiectul are drept obiectiv sa descopere si sa sustina noile talente ale blogosferei, precum si sa faciliteze colaborarile dintre aceasta şi mediul de afaceri. Competiţia numara 24 de ediţii, desfasurandu-se anual in perioada 2008-2012 si bianual incepand din 2013, cu o editie primavara si una toamna. S-au inregistrat in total circa 3100 de participanti, peste 500 de probe, sustinute de peste 150 de sponsori, si peste 41.500 de articole scrise, acordandu-se premii substantiale in bani, produse, vouchere si servicii. Pe masura ce se intrec in condei pe diverse teme, bloggerii invata aspecte legate de content marketing & SEO, castiga premii, cladesc parteneriate si prietenii. www.super-blog.eu