film-blestemul-970x728

Filmul “Blestemul / The Grudge 2” rulează în cinematografe

Anul 2020 începe în forță pentru iubitorii filmelor horror: primul week-end din noul an aduce în cinematografe “The Grudge 2” / “Blestemul” – continuarea filmului omonim de mare succes din 2004. Groaza se extinde pe măsură ce cumplitul blestem acaparează victime aparent fără legătură între ele, culminând cu un final imprevizibil.

În 2004, “The Grudge” fascina cinefilii din toată lumea, cumulând încasări de peste 188 milioane dolari. Povestea lansată de Takashi Shimizu în producţia japoneză “Ju-On” depășea astfel granițele, iar blestemul înfiorător care le făcea pe victime să moară într-un acces cumplit de furie deschidea spectatorilor apetitul pentru mai mult. Și iată că, 16 ani mai târziu, explorăm secretele întunecate ale acestei forțe, iar povestea devine și mai înfricoșătoare. “The Grudge 2” / “Blestemul” continuă povestea tragediilor din Tokyo, dar realizatorii s-au asigurat că spectatorii pot înțelege și savura a doua parte chiar și dacă nu au văzut producțiile omonime anterioare. 

Izvorât din ruinele unei case mistuite de flăcări, cumplitul blestem supranatural se extinde amenințător, acaparând noi și noi victime, aparent străine unele faţă de altele. Apar noi personaje, firul narativ se dezvoltă în diverse direcții, conturând un ansamblu de povești interconectate care alternează, ceea ce creează publicului un sentiment deliberat de dezorientare și îl face să se simtă mult mai vulnerabil.  

Deşi casa bântuită joacă un rol central în povestire, descoperim cum se propagă blestemul dincolo de zidurile acesteia, transmițând ideea că răul nu are granițe și că nimeni nu este în siguranță. Fantoma atipică derivă din combinarea mai multor elemente din folclorul japonez: părul negru și lung, îngrijit odinioară de femei ca un bun de preț, devine semn al unei creaturi supranaturale tulburate atunci când apare răvășit, confirmând convingerea populară că fantomele se “nasc” dintr-o ură sau furie adâncă, urmate de pofta de răzbunare.  

Stilul regizoral amintește de filmele vechi ale lui Hitchcock, în care starea indusă și ceea ce-ți inspiră imaginația te afectează mai mult decât imaginea de pe ecran. Oroarea și simțul alienării pe care ni le insuflă ridică ștacheta filmelor thriller. Scenele horror promit să țină spectatorii captivi în scaune preț de 94 de minute, dar povestea blestemului îi va bântui și după ce ies din sălile de cinema. Ne convingem urmărind filmul din 3 ianuarie 2020, pe marile ecrane din România. 

Distribuția internațională include actori americani (Amber Tamblyn, Arielle Kebbel, Jennifer Beals, Christopher Cousins, Sarah Roemer, Jenna Dewan, Joanna Cassidy), canadieni (Matthew Knight și Edison Chen), australieni (Teresa Palmer), japonezi (Misako Uno) și mexicani (Demian Bichir, nominalizat la Oscar pentru rolul din “A Better Life”). Mulți dintre actori erau deja fani “The Grudge”, așa că au fost încântați de oportunitatea de a lucra în Japonia, ceea ce s-a dovedit a fi o experiență culturală palpitantă. Cum regizorul Shimizu nu vorbește limba engleză, dialogurile cu actorii au fost intermediate de un translator. Bariera lingvistică le-a dat însă oportunitatea de a comunica mai mult prin mimica și postura corpului – un câștig pentru întreaga producție și mai ales pentru public. 

“The Grudge 2” / “Blestemul” este o producție Ghost House Pictures prezentată de Sam Raimi şi Columbia Pictures. Takashi Shimizu asigură regia, iar Stephen Susco semnează scenariul, pornind de la “JU-On: The Grudge”, scris şi regizat de același Takashi Shimizu. Producători sunt Sam Raimi, Rob Tapert şi Taka Ichise. 

Filmul este nerecomandat persoanelor cu vârste sub 15 ani și distribuit în România de InterComFilm Distribution. Trailerul poate fi urmărit aici:

hotel-royal-poiana

Poiana Brasov, destinatia ideala pentru o vacanta la schi

Sarbatorile de iarna se apropie si toti ne gandim deja la vacanta. Unii si-au facut deja planurile cu mult timp inainte, altii sunt spontani si prefera sa-si cumpere pachetele de cazare in ultimul moment sau asteapta ofertele “last minute”, in functie de starea lor de spirit sau fiindca programul nu le permite mereu sa planifice cu prea mult timp in avans.

Poiana Brasov este, indiscutabil, statiunea cel mai bine dotata in ceea ce priveste infrastructura pentru practicarea schiului, din Romania. Cand mergem la munte ne intereseaza insa si privelistea, si conditiile de cazare sau facilitatile hotelului, mai ales daca nu toti membrii familiei vor sa-si petreaca ziua pe partie.

Daca va aflati in cautarea unui hotel care sa raspunda cat mai multor deziderate, va recomandam ce am testat cu succes de mai multe ori si ne-a incantat de fiecare data: Royal Boutique Hotel din Poiana Brasov***, amplasat perfect, aproape atat de partie, cat si de centrul statiunii.

Si fiindca am aflat ca hotelul are acum o Super ofertă Craciun – 3 nopți cu demipensiune și cina festivă in ajun – v-o prezentam si voua:

  • Camera dubla vintage – 2000 lei (etajele 4 si 5 – tip mansarda)
  • Camera dubla modernă – 2250 lei
  • Camera tripla vintage – 2300 lei
  • Suita moderna – 2800 lei
  • Suita vintage – 2500 lei
  • Apartament modern – 3100 lei

Avans necesar pentru inscriere: 50% ▪ Primul copil sub 6 ani: gratuit la cazare, fara pat suplimentar si fara meniu ▪ Copiii peste 6 ani: tarif integral – unitatea nu dispune de paturi suplimentare.

Gasiti aici mai multe detalii despre hotel Royal*** si oferta de cazare in Poiana Brasov.

Asadar, daca va tenteaza sa imbinati practicarea sporturilor de iarna cu o vacanta de sarbatori la munte, iata prilejul perfect: mai sunt disponibile doar cateva locuri! Ne vedem acolo? 🙂

Receptia Hotelului Royal*** Poiana Brasov
jumanji

“Jumanji: Nivelul următor” intra in cinema

După lansarea istorică din 1995 a primului film fantastic din serie, povestea Jumanji a făcut înconjurul lumii. În 2017, “Welcome to the Jungle” ne-a introdus într-o nouă dimensiune, cea a jocurilor digitale, iar acum a venit vremea să trecem la “Nivelul următor”, pentru acțiune, suspans și comedie la cote maxime. “Jumanji: The Next Level” poate fi vizionat, în avanpremieră, pe 4 și 5 decembrie 2019, iar de vineri, 6 decembrie a.c., rulează în cinematografele din toată țara, România numărându-se printre primele state în care se lansează filmul.
Jumanji Next Level

Anul acesta, sărbătorile de iarnă au mai multă savoare ca oricând, aducând la cinema, chiar de Sf. Nicolae, noul film “Jumanji: Nivelul următor”. A treia parte a celebrei francize aduce de trei ori mai multă acțiune, într-un adevărat regal al efectelor vizuale, condimentat cu personaje noi, avataruri speciale, provocări fără precedent și umor debordant. Regulile și provocările noi dau un cu totul alt sens cuvântului “supraviețuire”.

Dacă filmul anterior scotea personajele din zona lor de confort pentru a deveni altcineva – un aventurier, un doctor, sau un luptător, acum îi redescoperim în timp ce încearcă să se acomodeze cu noile identităţi. Liceenii de odinioară sunt acum studenţi și își caută drumul în viaţă. Întorși acasă în vacanţa de sărbători, Spencer, Bethany, Fridge şi Martha pornesc într-o nouă aventură pentru a-l salva pe Spencer, care a rămas captiv în joc. Dar jocul pare să se fi stricat, așa că nimic din ce știau nu mai este la fel. Acum, nu-și mai pot alege avatarurile și ajung în corpurile greșite, ceea ce devine atât periculos, cât și comic. Orice se poate întâmpla și nu au nici măcar garanția că vor ieși de acolo cu viață! Acum se cunosc însă mai bine, după aventura periculoasă din care au scăpat cu bine, și se pot baza unul pe altul.

Echipei deja consacrate i se adaugă un duo comic, alcătuit din Danny DeVito în rolul lui Eddie, bunicul lui Spencer, și Danny Glover alias Milo – fostul sau prieten şi partener de afaceri. Aspiraţi întâmplator în lumea Jumanji, cei doi se trezesc reprezentați în joc de vajnicul arheolog Smolder Bravestone (Dwayne Johnson) – plin de idei și de mușchi, și respectiv de simpaticul zoolog şi valet armurier Mouse Finbar (Kevin Hart) – mic la stat, mare la sfat! Deși în viața reală bătrâneii simpatici și posaci se mișcă în reluare, în joc trebuie să alerge de mama focului pentru a-și scăpa pielea. Dar tocmai acesta este farmecul provocării: “Cheia Jumanji este că jocul îţi cunoaşte punctele forțe şi slăbiciunile, provocându-te să devii cea mai bună versiune a ta”, consideră producătorul Matt Tolmach.

Genial și rotofei, doctorul Sheldon “Shelly” Oberon (Jack Black) revine la datorie, acum ca avatar al atletului Fridge, iar Ruby Roundhouse (Karen Gillan), avatarul Marthei și expertă în arte marţiale, devine liderul echipei. Bethany revine în joc nechezând, în pielea unui armăsar mare şi negru, ținută în frâu de Jefferson “Seaplane” McDonough (Nick Jonas) alias Alex.

Dacă în filmul anterior avatarurile explorau jungla, acum peisajele sunt și mai spectaculoase și extrem de variate: dune aride de nisip, canioane periculoase sau munţi acoperiţi de gheaţă. Implicit, s-a ridicat ștacheta și în scenografie. Filmările s-au realizat cu precădere în Atlanta, unde s-au folosit prin rotaţie cinci platouri. Luni întregi – atât înainte, cât și în timpul filmărilor – echipa scenografului veteran Brzeski a construit decoruri, apoi le-a dărâmat şi a construit altele noi.

5.000 de artişti digitali din diverse zone ale lumii, precum Los Angeles, Noua Zeelandă, Montreal, Vancouver şi Melbourne, au lucrat, în atelierele VFX, la realizarea animalelor: hipopotami, şerpi anaconda, cai, cămile, maimuţe, hiene sau cete de struți agresivi. Regizorul Jake Kasdan îi consideră “adevăraţi magicieni digitali” și promite că rezultatul îi va încânta pe spectatori. Noul univers Jumanji a fost desăvârșit de J.D. Schwalm, coordonator de efecte speciale premiat cu Oscar, cunoscut pentru filme precum First Man, Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw şi mult aşteptatul Avatar 2.

De asemenea, un rol important în sincronizarea cu efectele speciale l-au avut regizorul unităţii secunde şi coordonatorul de cascadorii Wade Eastwood, Schwalm şi echipa sa, care au corelat lumea digitală cu ce se întamplă efectiv pe platourile de filmare, mai ales în scenele de mare suspans, precum cea în care avatarurile traversează o prăpastie pe un pod suspendat, din frânghii. Aventura se dezlănțuie în cinematografele din toată țara vineri, 6 decembrie 2019. Vino să afli cine reușește să termine jocul “Jumanji: Nivelul următor”!

Producţia Matt Tolmach / Seven Bucks / Detective Agency este prezentata de Columbia Pictures. Regia îi aparține lui Jake Kasdan, care a realizat și “Jumanji: Welcome to the Jungle”. Tot el semnează scenariul, împreună cu Jeff Pinkner & Scott Rosenberg, pornind de la cartea “Jumanji” de Chris Van Allsburg. Din distribuție mai fac parte Nick Jonas, Awkwafina, Alex Wolff, Morgan Turner, Ser’Darius Blain și Madison Iseman.

Având o durată de 124 de minute, filmul este recomandat pentru audiența generală și distribuit în România de InterComFilm Distribution. Trailerul poate fi urmărit aici:

seriale-bune-netflix-2019

Cauti seriale bune pe Netflix in 2019

Timpul devine din ce in ce mai scump, iar cand vorbim de divertisment, devenim din ce in ce mai pretentiosi, pe buna dreptate. Fiindca abonametul la Netflix nu mai este o raritate in Romania, tot mai multi cautam informatii si opinii privind “seriale bune pe Netflix 2019”.

Am realizat cu ajutorul catorva sute de prieteni o lista cu cele mai bune 10 de seriale de pe Netflix, apreciate in Romania, iar aici gasiti lista acestor seriale de succes (cele bolduite sunt unele din cele mai urmarite in 2019):

  1. Stranger Things
  2. Suits / Costume
  3. La Casa De Papel (Money Heist)
  4. Breaking Bad
  5. Black Mirror
  6. Jessica Jones
  7. Sherlock
  8. Grace and Frankie
  9. Lucifer
  10. The Rain

Gusturile nu se discuta, deci probabil ca lista ta cu filmele preferate nu o sa coincida cu lista noastra, dar macar te poate ghida in cautarea urmatorului serial de urmarit. Pe masura ca primim recomandari de la voi, le vom adauga in aceasta lista si cele mai bune seriale vor putea urca astfel in varful listei. Vizionare placuta!

Corporate-Website-Facebook-Cover-Photo2

Minimalismul: trend sau necesitate?

Tot mai multi oameni cauta informatii despre minimalism, despre cum pot sa-si simplifice viata si sa traiasca fara a fi inconjurati de tot felul de lucruri inutile, acumulate cu anii prin toate cotloanele.

Daca nu dispui de spatii generoase de depozitare, de cele mai multe ori, lucrurile ajung sa iti ocupe din spatiul vital de locuit, iar daca locuinta e mica (asa cum sunt, in general, in Romania), lucrurile se complica si mai mult. A aparut chiar si conceptul “stuffocation“, respectiv starea de sufocare pe care o resimtim cand ne inconjuram de obiecte in exces.

Alternativa?

  • Debarasarea de surplus (mergand chiar pana la minimalism)
  • Reducerea timpului necesar pentru intretinerea ordinii – avand mai putine lucruri, e mai usor sa le gestionam
  • Reducerea bugetului si a timpului irosit la cumparaturi
  • Per ansamblu, simplificarea traiului cotidian, cu accent pe experiente in loc de lucruri si mai ales cresterea calitatii vietii.

Acest trend de prioritizare, organizare mai buna a locurilor de depozitare simplificarea vietii, in general, este unul international. Dupa decenii intregi de belsug care a generat risipa, toti ne simtim oarecum sufocati de consumerism si incepem sa apreciem lucrurile putine si calitative.

Marie Kondo este, probabil, cea mai vizibila personalitate care promoveaza acest trend, inclusiv pe canalul sau de YouTube. Si Netflix prezinta un serial in care Marie Kondo ajuta persoane cu diverse situatii de viata si provocari sa adopte minimalismul. Iata aici trailerul filmului documentar:

Un efect al acestor sfaturi de organizare si reorganizare a casei si garderobei il reprezinta si dezvoltarea accelerata a vanzarilor gen mica publicitate pe grupurile de Facebook, grupuri care cresc cu o viteza incredibila de la o zi la alta, atragand mii si zeci de mii de vanzatori/clienti.

In definitiv, daca ne gandim bine, poate ca aceasta este chiar o metoda ingenioasa sa-ti schimbi constant garderoba si sa cumperi lucrurile pe care le doresti de mult, la preturi accesibile, iar in acelasi timp, sa renunti la cele pe care oricum nu le mai porti de ani de zile si probabil ca nici pe viitor nu le-ai mai purta din diverse motive, obiective sau subiective. Iata de ce am creat si noi un astfel de grup, pentru a va ajuta in acest demers.

Asadar, ai un cont de Facebook si esti gata sa iti reorganizezi garderoba, sa vinzi ce nu mai porti si sa cumperi alte lucruri, daca-ti sunt de folos? Intra in Grupul Facebook al TheMall.ro si posteaza acolo ce vrei sa cumperi sau sa vinzi. Mult succes!

charles-angels-film-comedie

Îngerii lui Charlie revin pe marile ecrane mai puternici și mai sexy ca oricând

La 16 ani de la ecranizarea anterioară, “Îngerii lui Charlie” intră iar în acțiune – de data aceasta, sub conducerea cunoscutei Elizabeth Banks, actriță, regizoare, scenaristă și producătoare. Formată din vedetele Kristen Stewart, Naomi Scott și Ella Balinska, noua echipă angelică este gata să ne seducă prin adrenalină și umor. Din 29 noiembrie 2019, în cinematografele din România.

În anii ’70, serialul TV “Charlie’s Angels” prezenta, în premieră, trei detectivi-femei, interpretate de Kate Jackson, Farrah Fawcett, Jaclyn Smith. Producția a obținut șapte Globuri de Aur și a câștigat simpatia publicului din lumea întreagă. Au urmat noi titluri care au consolidat franciza și iată că, în 2019, Elizabeth Banks lansează o nouă viziune, care readuce femeile în prim plan.

Între timp, agenția de investigații condusă de misteriosul Charles Townsend și-a extins operațiunile pe tot mapamondul, iar misiunile au devenit tot mai complexe. Iată de ce și agentele-îngerași se reinventează, fiind pregătite în pas cu vremurile și cu provocările. Cele mai inteligente, curajoase și bine antrenate femei demonstrează că pot schimba lumea. Misiunile “îngerilor” sunt dure și cruciale pentru umanitate. Savanta Elena Houghlin (Naomi Scott) a creat o sursă de energie sustenabilă menită să revoluţioneze alimentarea cu energie. Doar că, dacă ajunge pe mâini nepotrivite, sistemul ar deveni o armă mortală. Inevitabilul se produce, iar Elena apelează la ajutorul “Îngerilor”, care pornesc într-o cursă în jurul lumii pentru a recupera invenţia înainte să provoace un dezastru.

Lumea spionilor s-a schimbat, iar femeile sunt acum la putere. Deși haioase și puse pe distracție, Sabina, Elena și Jane nu glumesc când vine vorba despre lupta pentru dreptate: vânează răufăcătorii până la ultimul, făcând posibilă o viață mai bună și pentru alte femei, lipsite de apărare. Spre deosebire de agenții-bărbați, individualiști, femeile din “Îngerii lui Charlie” lucrează în echipă, deși au temperamente și talente diferite: “Aceste personaje sunt nişte femei care lucrează într-o lume a bărbaţilor, trebuind să-şi găsească singure calea. […] În film chiar despre ele e vorba – eroismul de fiecare zi al femeilor care se încred în alte femei şi le susţin să reuşească în viaţă”, afirmă Elizabeth Banks.

Și pentru că un Bosley nu mai era de ajuns, acest om de legătură dintre cele trei fete şi misteriosul lor angajator, Charlie, a devenit o funcție: fiecare dintre echipele de îngeri, care activează în diverse orașe de pe glob, are propriul Bosley. Sir Patrick Stewart, deja emblematic pentru acest personaj, reia rolul cu aceeași putere de convingere. Distribuția este completată de Djimon Hounsou, Sam Claflin, Noah Centineo.

Filmul combină adrenalina cu umorul, asigurând publicului 119 minute de distracție autentică. În plus, eroinele se caftesc cu stil: ca orice femei, îngerii iubesc moda, iar designerul de costume Kym Barrett ne impresionează cu ținute spectaculoase. Cascadoriile – executate chiar de protagoniste, după săptămâni întregi de antrenament asiduu – demonstrează că “îngerii” sunt mai bine pregătiți decât acum 20 de ani, adevărate eroine acrobate.

Ca și filmele anterioare din serie, noul “Charlie’s Angels” are propria muzică: vedeta Ariana Grande a creat cinci cântece, iar pentru single-ul “Don’t Call Me Angel (Charlie’s Angels)” a făcut echipă cu Miley Cyrus şi Lana Del Rey.

Deși publicul larg o cunoaște îndeosebi pentru rolurile din “The Hunger Games”, “Modern Family” și “30 Rock”, care i-au și adus trei premii Emmy în palmares, Elizabeth Banks are experiență și ca regizoare: în 2010 debuta cu un scurt-metraj despre SIDA, iar în 2015 revenea în lumina reflectoarelor cu o comedie-musical, “Pitch Perfect 2”. În “Charlie’s Angels” semnează regia, scenariul (pornind de la o poveste semnată de Evan Spiliotopoulos şi David Auburn) și contribuie la producție, alături de Doug Belgrad, Elizabeth Cantillon, Max Handelman, inclusiv Drew Barrymore, unul dintre foștii “îngerași” și idolul lui Banks. Producţia Brownstone / 2.0 Entertainment / Cantillon Company prezentată de Columbia Pictures, în colaborare cu Perfect World Pictures şi 2.0 Entertainment, este recomandată pentru audiența generală și distribuită în România de InterComFilm Distribution. Trailerul poate fi urmărit aici:

Filmul este distribuit in Romania de InterComFilm Romania.

restaurant-coreean-seoul-bucuresti-2

O bucatarie asiatica altfel: restaurantul coreean Seoul

Deseori, cand mergi cu prietenii intr-un restaurant sofisticat si nu cunosti bucataria respectiva, nu prea stii ce sa comanzi (daca iti place, daca nu, cat de mari sunt portiile etc.), te codesti sa intrebi si pleci neindestulat. La restaurantul coreean, in schimb, portiile sunt cu adevarat generoase, astfel incat toata lumea de la masa sa manance suficient.

head

Începe competiția de blogging SuperBlog 2019

Începând din 2008, pentru mulți bloggeri din România toamna începe cu vestea unei noi competițîi de scris. Anul acesta nu face excepție: la 1 septembrie a.c. s-au deschis înscrierile în SuperBlog 2019, cea de-a 19-a ediție a proiectului. Sub conceptul “blogging creativ”, SuperBlog a atras, de-a lungul anilor, circa 3000 de participanți și peste 100 de branduri.

once-upon-a-time-in-hollywood

“Once Upon A Time In Hollywood”, cel mai de succes film al lui Tarantino în România

Așteptat cu sufletul la gură de fanii lui Tarantino, cel de-al nouălea film al acestuia s-a lansat în week-end pe marile ecrane din țara noastră și a și intrat în istorie: între 16 și 18 august a.c., “Once Upon A Time In Hollywood” / “A fost odată la… Hollywood” a înregistrat 41.564 spectatori și vânzări de 905.709 lei, devenind nu doar lider de box-office, ci și cea mai bună lansare a unui film de Tarantino (în România și nu numai). 

La patru ani de la lansarea “Hateful Eight”, Quentin Tarantino ne propune un film diferit de tot ce a mai realizat: un omagiu adus Hollywood-ului de odinioară, mai cu seamă actorilor și cascadorilor (cândva celebri ori iluștri anonimi) căzuți în desuetudine înainte de vreme. S-a vehiculat chiar si ideea că ar putea fi ultimul film al cineastului, așadar un fel de “testament”, dar, cum vorbim de Tarantino, singura constantă rămâne surpriza. 

Once Upon A Time In Hollywood

 În 1969, pe platourile de filmare de la Hollywood bate vântul schimbării, iar actorii nu demult adulați se trezesc “scoși din joc”. Actorul western Rick Dalton (Leonardo DiCaprio) și dublura care îi interpretează cascadoriile, Cliff Booth (Brad Pitt), făceau o super-echipă. Acum, agentul Marvin Schwarz (interpretat de Al Pacino) le obține doar roluri unul și unul, în care trebuie să încaseze bătaie de la tinerele vedete “pe val”. Caută să-și facă loc în noul peisaj artistic, dar concurența le suflă în ceafă și li se cam termină așii din mânecă. Simultan, urmărim povestea actriței Sharon Tate (Margot Robbie), star al momentului și soția regizorului Roman Polanski, aflată în centrul unei intrigi încâlcite, care o leagă de clanul criminal Charles Mason. 

Deși evocă o lume pe care nu a cunoscut-o direct, fiind pe atunci copil, Tarantino își combină pasiunile și fetișurile artistice ca un adevărat alchimist: fapte reale și ficțiune, elemente retro și simboluri pop, idolii adolescenței, fascinația pentru violența exacerbată, inclusiv referințe la filmele sale anterioare – practic, întregul arsenal de “artificii” care l-au atras ca un magnet spre lumea reflectoarelor. Excentric și dramatic, Tarantino se pricepe ca nimeni altul să creeze controverse. Hollywood-ul ni se înfățișează în toată gloria și decăderea sa – frust, fără ochelari roz, comic și dureros deopotrivă. O lume glamour, apusă înainte de a fi înțeleasă. Ca de obicei, personajele nu sunt eroi, ci mai degrabă pseudo-eroi, cu virtuți și păcate, cu aspirații și frustrări. 

Filmul are o distribuție impresionantă, cu Leonardo DiCaprio și Brad Pitt în rolurile principale (despre care se afirmă că ar fi cele mai reușite din cariera lor), secondați de Margot Robbie, Al Pacino, Bruce Dern, Timothy Olyphant, Dakota Fanning, Kurt Russell, Michael Madsen, Emile Hirsch și Luke Perry. “Once Upon A Time In Hollywood” a fost nominalizat la premiul Palme d’Or la ediția din 2019 a Festivalului de la Cannes, dar acesta pare a fi doar începutul “recompenselor”. Tarantino are deja două trofee Oscar, două Globuri de Aur și două premii BAFTA (pentru “Pulp Fiction” și “Django Unchained”). Oare ce va urma? Având o durată de 161 de minute, producția Sony Pictures se adresează persoanelor cu vârste de minimum 15 ani și este distribuită în România de InterComFilm Distribution. Trailerul poate fi urmărit mai jos:

Tom Holland is  Peter Parker,  in Columbia Pictures' SPIDER-MAN:™ FAR FROM HOME.

“Spider-Man: Far From Home” la cinema din 5 iulie

Fanii români ai lui Spider-Man deja freamătă: eroul lor a ajuns în Europa, iar curând va lua cu asalt cinematografele din țara noastră! De data aceasta, Omul Păianjen își extinde plasa prin Veneţia, Berlin, Praga şi Londra. Noua producție “Spider-Man: Far From Home” / “Omul Păianjen: Departe de casă” se lansează pe marile ecrane vineri, 5 iulie 2019, cu avanpremiere pe 3 și 4 iulie a.c.

Afis lansare film “Spider-Man: Far From Home” 2019

Când Peter Parker și prietenii săi pleacă în vacanță în Europa, dornici de distracție și relaxare, nici prin cap nu le trece ce va urma: o amenințare iminentă pune lumea în pericol și, pentru că alți super-eroi nu sunt disponibili, Spider-Man este chemat neîntârziat la datorie, vrând-nevrând. Deh, super-eroii nu au concediu! Peter ar vrea să se abțină o vreme de la fapte eroice, dar, când Nick Fury, fostul şef al S.H.I.E.L.D. și fondatorul Răzbunătorilor, îl vânează pas cu pas, nu e ca și cum ar avea de ales. Ceea ce se anunță a fi o vacanţă relaxantă se transformă în cea mai mare aventură de până acum, de succesul căreia depinde chiar soarta lumii. Îi așteaptă poveşti romantice, surprize comice, dar și întâlniri primejdioase cu creaturi inter-dimensionale.

După evenimentele din “Avengers: Infinity War” şi “Avengers: Endgame”, Creaturile celor patru elemente fundamentale (pământul, aerul, apa şi focul) revin în forță, punând sub semnul întrebării existența omenirii. Mai mult împins de la spate, Peter trebuie să-și asume rolul de super-erou și în deplasare. Aliat îi este Quentin Beck / Mysterio (interpretat de Jake Gyllenhaal, nominalizat la Oscar), un super-erou dintr-o altă dimensiune, cu un costum nemaivăzut și un chef-monstru de a anihila maleficele creaturi. Lupta este însă aprigă, miza – uriașă, iar consecințele, greu de imaginat. A venit vremea ca Spider-Man, super-eroul din vecini, să demonstreze că s-a maturizat și că poate prelua imensa responsabilitate pe care i-a lăsat-o moștenire mentorul său, Tony Stark alias Iron Man.

Departe de casă, Peter este nevoit să iasă din zona de confort: trebuie să-şi protejeze prietenii, să-si asume rolul de super-erou și să salveze lumea – nici mai mult, nici mai puțin. De-acum, nu-şi mai permite să fie un adolescent obişnuit: are de îndeplinit o misiune crucială și toată lumea își pune speranțele în el – o schimbare bruscă și dureroasă, dar, când soarta omenirii depinde de el, nu are timp să se plângă. Poate fi el salvatorul căutat sau va rămâne adolescentul de 16 ani care rezolvă chestii minore prin cartier? Unde mai pui că este și îndrăgostit, iar MJ şi-a dat seama că el este Spider-Man, ceea ce complică grav idila. Pare să aibă și ea sentimente pentru el, dar… oare îl iubeşte pe Peter sau pe Spider-Man? Vedem la cinema de vineri, 5 iulie 2019, în “Spider-Man: Far From Home” / “Omul Păianjen: Departe de casă”, un film simpatic, cu aventură, acţiune explozivă, emoție și umor, ce ridică și mai mult ștacheta universului Marvel îndrăgit de o lume întreagă.

Protagonistul Tom Holland intră perfect în pielea personajului, el însuși fiind un mare fan Spider-Man. Actorul afirmă că “Departe de casă este mai palpitant decât primul film din serie, dar, în acelaşi timp, şi miza e mai mare, iar totul are o implicare mai personală”.

Filmările s-au realizat la Londra, Cehia și New York. Sediu al producţiei au fost studiourile Warner Bros. Leavesden, de lângă Londra, unde a fost recreată Veneţia şi anumite locuri din Berlin sau zona rurală din Mexic. Ironic, “Departe de casă” s-a turnat chiar în apropierea casei lui Holland, în vreme ce“Spider-Man: Homecoming”se filmase în SUA, la mii de kilometri depărtare. Scenografia, efectele speciale impresionante și cascadoriile fascinante completează arsenalul de atuuri, dându-i spectatorului senzaţia că aparţine acestui univers unic.

Și costumul lui Spider-Man se actualizează, eroul având acum un nou look. De fapt, Peter îmbracă nu mai puțin de patru costume, celui deja consacrat adaugându-i-se și unele extra-sofisticate, ce combină elemente vechi şi noi din mitologia Spider-Man şi universul super-eroilor. De exemplu, acum Spider-Man poate să-şi proiecteze plasele din mai multe puncte, lansatoarele fiind mai mici şi perfecţionate.

Regizorul filmului este Jon Watts, care a realizat și “Spider-Man Homecoming” (2017), iar scenariul îl semnează Chris McKenna & Erik Sommers, având drept sursă de inspirație o carte MARVEL cu benzi desenate de Stan Lee şi Steve Ditko.

Distribuția îi include pe Tom Holland (câștigătorul premiului BAFTA Rising Star în 2017), Samuel L. Jackson (care reia rolul lui Fury pentru a 12-a oară), Zendaya, Cobie Smulders, Jon Favreau (unul dintre motoarele seriei încă de la primul episod al francizei, pe care l-a şi regizat, “Iron Man”), Marisa Tomei (laureată cu Oscar) şi Jake Gyllenhaal (care are în palmares o nominalizare la Oscar și mai multe nominalizări la Globurile de Aur). Prezentată de Columbia Pictures, producţia MARVEL Studios / Pascal Pictures “Spider-Man™: Far From Home” / “Omul Păianjen: Departe de casă” durează 129 de minute, se adresează audienței generale și este distribuită în România de InterComFilm Distribution.

Samuel L. Jackson and Cobie Smulders in Columbia Pictures’ SPIDER-MAN: ™ FAR FROM HOME.
Tom Holland is Peter Parker, in Columbia Pictures’ SPIDER-MAN:™ FAR FROM HOME.
Michelle (Zendaya) catches a ride from Spider-Man in Columbia Pictures’ SPIDER-MAN: ™ FAR FROM HOME.
Jake Gyllenhaal and Tom Holland star in Columbia Pictures’ SPIDER-MAN: ™ FAR FROM HOME.
MIB - International

“Men in Black: International”/ “Bărbaţi în negru” revin în forță la cinema

Așteptarea fanilor “Men in Black” / “Bărbaţi în negru” a luat sfârșit! Noua producție din celebra franciză se lansează pe marile ecrane din România vineri, 21 iunie 2019, cu avanpremiere pe 19 și 20 iunie a.c. Comedia SF de acțiune “Men in Black: International”, cu Chris Hemsworth și Tessa Thompson în rolurile principale, îi va purta pe cinefili din Londra în Marrakech și din Italia în Paris, într-un regal de aventuri super-antrenante și efecte speciale spectaculoase.

Afis lansare in Romania

De la lansarea primului “Men in Black”, în 1997, extratereștrii malefici și-au extins zona de acțiune în univers, așa că și agenția guvernamentală MIB trebuie să fie mai pregătită ca oricând pentru a contracara atacurile asupra omenirii. Noile ameninţări extraterestre pot lua orice formă, inclusiv a unui agent al MIB, așa că agenții pornesc cea mai dificilă misiune de până acum: aceea de a detecta un eventual trădător din cadrul organizației.

1233076 – MEN IN BLACK: INTERNATIONAL

Alături de consacrații agenți H (Chris Hemsworth), High T (Liam Neeson) și O, șefa MIB (Emma Thompson), intră în “scenă” ambiţioasa M (Tessa Thompson). Pe când avea șase ani, Molly trăise, alături de părinţii ei, o experienţă extraterestră. Când agenții MIB au vizitat-o, a reuşit să se sustragă procesului standard de ştergere a memoriei cu ajutorul dispozitivului Neuralyzer. Ani întregi a căutat adevărul despre extratereştrii de pe Terra şi misterioşii oameni în negru, până când a reușit imposibilul: a descoperit sediul MIB, organizaţia care trebuia să fie de negăsit. Demonstrând că are stofă de agent, primește o nouă identitate și îmbracă legendarul costum negru. De-acum, nu mai trebuie decât să facă echipă cu H. Floare la ureche? Aș!

1233076- Men in Black

La scurt timp după ce îl întâlnesc pe regele extraterestru Vungus, acesta este ucis. Cum Vungus avea o armă extrem de distructivă, ce ar putea anihila întreaga omenire, agenții pornesc într-o misiune de anvergură, pe diverse meridiane, pentru a salva lumea de pericolul iminent. Astfel, călătoresc din New York la Londra, în Maroc, Italia şi Paris, răscolesc un magazin de antichităţi din Marrakech, se aliază cu un mic extraterestru și o înfruntă pe excentrica traficantă de arme Riza (Rebecca Ferguson). Cel mai mult le dau de furcă maleficii fraţi gemeni imigrați de pe altă planetă, interpretați de dansatorii Laurent şi Larry Bourgeois (Les Twins), care au jucat alături de Beyoncé şi Jay-Z și ale căror videoclipuri au milioane de vizualizări pe YouTube.

1233076 – MEN IN BLACK: INTERNATIONAL

“Men in Black: International” aduce noi elemente, efecte și personaje, inclusiv unele create digital. Realizatorii au optat pentru o scenografie în stil Art Deco, iar filmările s-au realizat în Londra și New York, în piaţa aglomerată din Marrakech, în deşertul Merzouga, la Tanger și în Ischia, o insulă din Marea Tireniană. Specialiștii în efecte speciale s-au întrecut în inventivitate, iar costumierii și cascadorii nu s-au lăsat mai prejos: agenții au acum costume negre special reinventate pentru lupta cu extratereştrii, echipamente high-tech ultimul “răcnet” și mașini super-sofisticate – un Jaguar SJ6, un Lexus RC F și o motocicletă zburătoare.

Em (Tessa Thompson) and H (Chris Hemsworth) in Columbia Pictures’ MEN IN BLACK INTERNATIONAL.

Regia îi aparține lui F. Gary Gray (care a mai realizat The Fate of the Furious, comedia Friday si drama Straight Outta Compton). Scenariştii Art Marcum & Matt Holloway (care au creat și Iron Man) s-au inspirat din filmele anterioare ale seriei și din benzile desenate de Lowell Cunningham. Producători rămân aceiași Walter F. Parkes şi Laurie MacDonald, cărora li se datorează toate cele patru filme ale francizei, iar printre producătorii executivi se numără și Steven Spielberg. Din distribuție mai fac parte Kumail Nanjiani și Rafe Spall. Producţia realizată de Amblin Entertainment și Parkes+MacDonald Image Nation și prezentată de Columbia Pictures, în colaborare cu Tencent Pictures, durează 115 minute, este recomandată audienței generale și distribuită în România de InterComFilm Distribution. Trailerul poate fi urmărit aici:

Hotel-Restaurant-La-Castel

Turist, caut cazare pe az-turism.ro

De curand, turistii din Romania au la dispozitie o noua platforma unde isi pot gasi destinatii de vacanta si locatii de cazare: AZ-turism.ro. Prin ce se diferentiaza aceasta si ce ofera atat turistilor, cat si proprietarilor de hoteluri si pensiuni va invitam sa aflati din acest interviu:

Cum pot utiliza platforma az-turism.ro cei care cauta cazare?
Din pagina principala iti poti alege locatia sau destinatia unde doresti sa te cazezi. Dupa afisarea locatiilor, poti stabili tipul de locatie (hotel, pensiune, apartament), un pret maxim si minim al cazarii, facilitatile pe care doresti sa le aiba locatia.

Hotel Restaurant La Castel, Iasi

Poti suna la locatia de cazare ca sa faci o rezervare. Unele locatii au posibilitatea de rezervare online.

Ce functionalitati au la dispozitie?
Poti alege orasul unde te afli si, accesand pe harta butonul “Pozitia curenta”, vei obtine o lista cu toate locatiile de cazare din jurul tau.
Poti filtra locatiile gasite in functie de facilitatile oferite. De exemplu, poti alege aer conditionat” sau să accepte animale de companie, inchiriere integrala, plata cu cardul, parcare proprie sau orice alta optiune ai nevoie.

In afara de cazare, site-ul az-turism.ro te juta sa inchiriezi o masina, sa-ti cumperi un bilet de avion sau sa-ti configurezi o asigurare de calatorie.
Daca utilizatorul nu are timp de rezervari, atunci poate accesa sectiunea dedicata agentiilor de turism, unde poate gasi o agentie care sa pregateasca toata calatoria pentru el.

Cascada Bigar

Exista si o versiune in limba engleza?
Momentan, site-ul este rezervat romanilor, dar la unele locatii de cazare proprietarii au hotarat sa-si posteze pe aceeasi pagina si o versiune in limba engleza sau alta limba de circulatie internationala.

Platforma este optimizata si pentru navigarea pe telefonul mobil?
Este chiar recomandat sa accesati platforma de pe mobil. Fiecare locatie are un buton de navigare catre locatia de cazare ce utilizeaza una dintre platformele de navigatie uzuale (Waze sau Google Maps).
Direct pe propriul telefon mobil putem vedea locatia in street view, insight view sau accesa un filmulet de prezentare a camerei unde urmeaza sa ne cazam.

Cate oferte de pensiuni si hoteluri sunt prezentate pe az-turism.ro?
Ofertele de pe az-turism.ro sunt in continua crestere, in fiecare zi adaugandu-se aproximativ 20- 30 de locatii.

In momentul actual, pe az-turism.ro sunt prezentate peste 2000 de locatii din Romania (pensiuni si hoteluri), acoperind majoritatea statiunilor turistice importante, zonele montane, litoralul si Delta Dunarii.

Sulina

Cat il costa pe utilizator sa faca o rezervare prin platforma?
Utilizarea platformei este absolut gratuita pentru turisti, acestia nu vor plati niciun comision site-ului sau locatiei de cazare. Utilizarea platformei de catre hoteluri sau pensiuni este, de asemenea, gratuita pentru cei care doresc o prezentare simpla.

Cum se diferentiaza aceasta platforma de alti agregatori de informatii turistice?
Aceasta platforma ofera posibilitatea oricarui hotel, pensiune sau agentie de turism sa aiba o pagina de prezentare gratuita, oferita turistilor in mod profesionist.

Care sunt destinatiile cele mai cautate de turisti in Romania? 
Iarna, zonele de schi sunt cele mai cautate: Valea Prahovei, Poiana Brasov, Straja, Borsa. Vara, litoralul Marii Negre este cautat, in egala masura cu statiunile balneo-climaterice.

Ofera clientii feedback pensiunilor si hotelurilor unde s-au cazat? Clientii ofera feedback-uri negative, dar mai ales pozitive, ceea ce reprezinta o bila alba pentru mediul turistic romanesc.

Ce planuri de dezvoltare considerati?
In anul 2020, platforma se va deschide pentru hotelierii din afara granitelor, incepand cu tarile vecine, Balcani si Europa de Vest.

Va multumim pentru raspunsuri si va dorim succes in continuare!