SuperBlog si-a sarbatorit castigatorii in prima Gala online


Categories :

Pentru prima data in istoria de 12 ani si 21 de editii ale celei mai longevive competitii de blogging creativ din Romania, comunitatea SuperBlog s-a reunit la prima Gala online sambata, 19 decembrie 2020. Dupa doua luni intense de competitie, concurentii, sponsorii si partenerii SuperBlog s-au felicitat si s-au (re)descoperit intr-un eveniment inedit, presarat cu mesaje live din toate zonele tarii, din tren, din Franta si Emiratele Arabe Unite, cu colinde si toasturi virtuale.

Lansata in anul 2008, competitia SuperBlog inseamna, in cifre, 3000 de participanti, circa 150 de sponsori, peste 500 de probe, aproape 40.000 de articole, facilitand parteneriate intre blogosfera si mediul de afaceri, cu beneficii pentru ambele parti: pe de o parte, concurentii au oportunitatea sa-si perfectioneze abilitatile de comunicatori online, sa-si testeze limitele si sa-si creasca potentialul, iar brandurile identifica noi talente si potentiali colaboratori, sustinand astfel dezvoltarea si profesionalizarea blogosferei.

Sub semnul pandemiei, cea de-a 21-a editie SuperBlog s-a adaptat, a atras numerosi sponsori si concurenti noi, precum si cateva premiere: s-au organizat probe cu testari de produse si s-a lansat podcastul “Vocea SuperBlog” (listat si pe iTunes), care are deja peste 30 de episoade in numai trei luni. Desi nu a mai fost posibila traditionala reuniune, celebra in blogosfera, evenimentul online a permis si concurentilor din alte tari sa se conecteze. Gala SuperBlog 2020 a durat aproape patru ore, timp in care au luat cuvantul prin discursuri live sau mesaje preinregistrate circa 40 de bloggeri, sponsori si parteneri din toate colturile tarii, din Franta si Emiratele Arabe Unite, ba chiar din tren sau de la pregatirile de Ignat.

Gala SuperBlog 2020

Desfasurata intre 1 octombrie si 2 decembrie a.c., cea de-a 21-a editie a competitiei SuperBlog a atras 133 de bloggeri din toata tara si din diaspora, din care 120 au participat la cel putin o proba, iar 38 au concurat la toate cele 25 de provocari, pe teme foarte variate: de la imbracaminte, cosmetice si bijuterii, masini de cusut, suplimente, produse naturiste si alimente sanatoase, carti personalizate si produse pentru copii, mobilier, materiale de constructii, hale metalice pentru afaceri, servicii si consumabile medicale, aparate purificatoare de aer, brazi artificiali, accesorii pentru telefoane mobile, software pentru retail sau servicii HoReCa, influencer marketing si branding personal.

In total, in SuperBlog 2020 s-au inregistrat 1498 de articole, juriul fiecarei probe avand dificila misiune de a le evalua si de a stabili castigatorii premiilor alocate. Astfel, s-au acordat peste 300 de premii (in bani si in produse sau servicii), in valoare totala de peste 50.000 lei. Clasamentul final si alte informatii sunt disponibile pe www.super-blog.eu. Bloggerii si sponsorii deja se pregatesc pentru urmatoarea editie, a 22-a, care va incepe la 1 martie 2021.

Podiumul SuperBlog 2020 le reuneste pe Mara Rus, clasata pe locul al treilea cu blogul incabinadeproba.ro, Diana Elena Gole – pe locul secund cu blogul dealedianei.ro si respectiv Oana Pana, autoarea blogului inimadincuvinte.com, castigatoarea trofeului SuperBlog 2020 si a premiului cash de 3000 de lei.

Oana Pana, trofeu SuperBlog 2020

“Dupa un blog pe resurse umane am simtit nevoia sa imi creez un loc de suflet si asa a aparut InimaDinCuvinte.com. Unul dintre articolele reprezentative de aici este “Iubirea ca un puzzle”. SuperBlog cu siguranta este si el un puzzle in care fiecare piesa joaca un rol la fel de important. Organizatorii sunt cei care ofera formatul, regulile de joc si pastreaza un climat sanatos, bazat pe fair play in decursul competitiei. Sponsorii seteaza triggerul prin premiile oferite, deschid usa catre adrenalina, suspans, imbunatatire continua din partea concurentilor. Bloggerii sunt piesa de rezistenta din puzzle, caci ei ofera din timpul lor, aduc pasiunea pentru a scrie, creativitatea si documentarea ca sa realizeze cele mai bune articole. Trofeul este piesa patru din puzzle, este cea care inchide bucla creativitatii si reconfirma miza competitiei. Eu personal m-am regasit in acest puzzle si am creat unul nou la finalul competitiei, pe care il voi lua cu mine in calatoria numita viata. Acest nou puzzle este compus din experiente precum: autocunoastere, autodepasire, prietenii frumoase si de durata, perseverenta pentru indeplinirea oricarui vis. Recomand cu drag oricui puzzle-ul SuperBlog, chiar daca este novice sau deja consacrat in lumea bloggingului si a continutului creativ. Fiti deschisi la schimbare si viata va va zambi din plin!”, a declarat castigatoarea Oana Pana.

22 de companii au sustinut competitia SuperBlog 2020 in calitate de sponsori: AcademieVie.ro, ANSWEAR.ro, Bacania Tei, BeKid, Bottega Verde, Brand GSM, Cord Blood Center, CusutSiBrodat.ro, e-Sarbatoare, Elefantul Meu, Fares, Farmacia la Pret Mic, Farmec, FAVI, Frisomat, Magister, Medicale-Shop.ro, Melinis, Salin, StoneMania, TheMall.ro si Vindem-Ieftin.ro

“Va multumesc voua, superbloggerilor, pentru toate articolele inscrise la probele Answear de anul acesta. M-am bucurat sa vad zeci de articole pentru fiecare proba. Va incurajez sa aveti incredere in voi si sa va exersati creativitatea ori de cate ori aveti ocazia si sa nu subestimati participarile voastre la SuperBlog. Cine stie… s-ar putea sa ne auzim pentru parteneriate si dupa competitie, asa cum am procedat si cu alti fosti castigatori. Sarbatori fericite tuturor!” – Georgiana Pana, Marketing Manager Answear.ro

“Multumim participantilor, castigatori sau nu, pentru dedicarea si rabdarea de care au dat dovada si dorim sa-i intalnim si la urmatoarele probe la care vom fi sponsori. Va doresc tuturor sarbatori fericite si linistite!” – Razvan Pavel, SEO consultant & Online Marketer e-Sarbatoare.ro, sponsor care a oferit bradutul oficial SuperBlog pentru Gala.

“Apreciem si sustinem competitia SuperBlog de multi ani si ne bucuram ca ne-am putut implica si in acest an foarte dificil pentru industriile creative, cand bugetele pentru promovare si creatie au fost, in multe cazuri, ultima prioritate pentru companii. Insa, pentru noi este important sa pastram dialogul cu consumatorii si sa incurajam scrierea creativa, prin care tinerii sa-si poata exprima pasiunile si talentul. Ii felicitam pe toti participantii si le dorim sa continue cu perseverenta si succes pe acest drum pe care se regasesc!” – Liliana Popa, PR Manager Farmec

“Ne bucuram ca am ales sa participam si sa sustinem SuperBlog 2020. Fiind la prima participare cu un subiect destul de tehnic – constructia de hale metalice industriale – nu prea stiam la ce sa ne asteptam. Rezultatul a fost peste asteptari! Bloggerii ne-au surprins extrem de placut cu articole bine documentate, inspirationale si bine scrise. Juratul nostru – Bogdan Mihalascu – a avut o sarcina foarte grea la jurizare. Prin intermediul articolelor inscrise, am avut sansa sa intelegem care sunt perceptiile referitoare la imaginea de brand, avantajele constructive percepute, beneficii. Au fost enuntate foarte multe idei noi de abordare si declinare, am descoperit bloggeri realmente talentati. Analizam posibilitatea de a lansa anumite proiecte in viitor cu bloggerii descoperiti. Multumim tuturor participantilor, dar si organizatorilor si juratului nostru. Asteptam cu interes urmatoarele editii si recomandam tuturor sa sustina SuperBlog.” – Csaba Demeter, Marketing Manager Frisomat Romania

“Le multumesc tuturor celor care au scris la proba noastra. Stim ca nu este un an usor pentru nimeni si ne bucuram ca ati avut energie si inspiratie sa scrieti despre produsele din portofoliul platformei noastre online. Va dorim sarbatori incarcate de zambete si multa forta de munca pentru proiectele voastre.” – Ioana Badea, Project Manager al proiectului FLPM.ro

“Multumim superbloggerilor ca au participat la proba Medicale-Shop, contribuind astfel la constientizarea in randul publicului larg a importantei intretinerii igienei si curateniei, o tema mai actuala ca oricand. Va dorim tuturor sanatate, sarbatori fericite si succes in toate proiectele creative pe care vi le propuneti!” – Leonard Andreiana, general manager Adar Unic Solutions (Medicale-Shop.ro)

“Imi revine onoarea si bucuria sa va multumesc, in numele intregii echipe, pentru contributia voastra la acest proiect. Ceea ce ma bucura si mai mult este ca unii dintre voi ne-ati devenit clienti fideli, comandand de doua, trei, poate chiar patru ori pe luna, ceea ce reprezinta o validare puternica pentru proiectul nostru. Va multumim!” – Alex Dumbrava, Bacania Tei

“Este a doua oara cand ma implic in competitia SuperBlog, de data asta in numele Academie Vie si TheMall.ro. Scopul meu este mereu sa caut tangente cu educatia, sa organizez nu doar o competitie, ci sa las si urme de learning by doing prin conditiile din concurs. Sper mult ca mi-a reusit si ca nu e ultima oara cand ma implic. Multumesc tuturor bloggerilor pentru participare, mult succes!” – Vadim Cusnir, Community Leader la Social Media in Culise, fondator Academie Vie si co-fondator Agentie Vie

“Am onoarea de a multumi tuturor celor care s-au inscris la proba noastra. In mod special le felicit pe castigatoarele noastre, Camelia Cimpean, Oana Pana si Catinca Vlad. Va doresc tuturor sarbatori linistite, sa va bucurati de tot ce aveti si sa ne auzim cu bine si la anul!” – Andreea Onica, asistent marketing Vindem-Ieftin

Parteneri media: Catchy, Chic-Elite, Cinemap, Comunicatedepresa.ro, Connect, CREADIV, Fashion8, Gentlemen Market, H2RO – Genuine Communication Agency, IXPR, Loopaa, MTH Digital, PRwave, Red Marketing, Social Media In Culise, toateBlogurile.ro, TVR2, Voiqu, Zelist Monitor, Zile si Nopti.

Bloguri partenere: almonacalatoreste.ro, arenait.ro, calatoriaperfecta.ro, casutaunuimelc.ro, catalinapopa.com, cristinalincu.ro, danielbotea.ro, extravita.ro, maiperomaneste.wordpress.com, manuelcheta.podbean.com, monasimon.ro, moneywatch.ro, opisicaneagra.ro, presainblugi.com, storyspelling.ro, robintel.ro, tssecrets.com, visatorprinlume.ro. Organizator: SwissPlan.biz.

Despre SuperBlog

Lansata in 2008, SuperBlog este cea mai longeviva si antrenanta competitie din blogosfera romaneasca. Proiectul are drept scop sa descopere si sa sustina noile talente ale blogosferei, precum si sa faciliteze colaborarile dintre aceasta şi mediul de afaceri. Competiţia numara 21 ediţii incheiate (anual in perioada 2008-2012 si bianual incepand din 2013, cu o editie primavara si una toamna), in care s-au inregistrat, in total, peste 3000 de participanti si s-au scris aproape 40.000 de articole. Detalii, pe www.super-blog.eu.

Leave a Reply